Bikerii şi ploaia au venit împreună la Predeal

În urmă cu două săptămâni vă relatam despre minunata întâmplare petrecută la Râul Alb, „Bike week fest 2009”. O acţiune la fel de bine pusă la punct, denumită „East European Motor Show 2009”, dar la o scară de douăzeci de ori mai mare, s-a petrecut în perioada 10 – 12 iulie, în frumoasa staţiune montană Predeal. În poiana Trei Brazi, motocicliştii din toată Europa şi-au făcut apariţia şi au început să-şi monteze corturile încă de miercuri dimineaţă. Astfel că, în zorii zilei de sâmbătă, 11 iulie, aproape 6.000 de motoare erau parcate în zonă. Numărul total de participanţi s-a ridicat la peste 11.000, din care aproape jumătate erau reprezentantele sexului frumos. Ca să mai spună cineva că fetele nu sunt ahtiate după acţiune pe două roţi. Bineînţeles că în stafful organizatoric şi de securitate i-am întâlnit pe prietenii noştrii din clubul MC Trust Reşiţa: Luci, Vali, Gabi, Costi, Marius, Nelu şi mulţi alţii pe care nu-i pot aminti din motive obiective, dar le mulţumesc pe această cale pentru invitaţie şi primirea caldă pe care ne-au făcut-o la sosirea noastră în tabăra de la Predeal.
Deşi ploaia de la 1400 de metri altitudine nu ne dădea pace sub nicio formă, niciun participant nu a dat bir cu fugiţii, mai ales că atmosfera era minunată. Poiana, pe lângă hoteluri şi moteluri, avea de această dată parte de zeci de corturi pentru desfacerea produselor alimentare şi băuturilor. Ne-am aşteptat la preţuri piperate, demne de renumele staţiunii, dar am avut surpriza ca pentru o porţie de fasole, una de frigărui şi o salată de gogonele să ne ajungă 10 lei. Ciolanul era ceva mai greu accesibil, 3 lei suta de grame, dar având în vedere că dintr-unul de 700 – 800 de grame puteau mânca cu uşurinţă doi - trei fomişti, putem spune că era totuşi ok. Mititeii erau la doi lei bucata, cu pâine şi muştar, berea între patru şi şase lei, iar cafeaua expresso era doi lei. La desert puteai servi kurtos-kalacs, la 10 lei bucata sau nugat de casă cu migdale la şase lei. Evident, nu erau singurele produse disponibile, dar ca să le enumer pe toate mi-ar lua încă o pagină.
Foarte multe concursuri specifice sportului cu motor dar nu numai, au încălzit atmosfera la cele două scene amenajate pe platoul Trei Brazi. Debutul a fost realizat de parada motocicliştilor prin staţiune, care a durat aproape o oră. Apoi, aceştia au revenit în poiană, iar cei mai vajnici s-au înscris la concursul de mers cu viteză cât mai mică pe o porţiune limitată. Câştiga cel care mergea mai mulţi metri, poate chiar până la capătul pistei, fără să pună piciorul pe iarbă. Nici nu s-a încheiat bine acesta, că a urmat un concurs de tractat cauciucuri de camion, unde se pare că cel mai tare motor a fost Can-Am, un trike cu două roţi directoare. Printre toate acestea şi-a făcut loc şi concursul de Miss Motor Show, câştigat de o tânără din Constanţa. O mare parte dintre fanii ce au susţinut-o şi-au exprimat zgomotos regretele când au aflat că respectiva este împreună cu logodnicul la festival. Dar atenţia le-a fost rapid comutată. După câteva minute s-a dat startul concursului de tuning, la care a participat şi Costi Iorga, vechi membru al clubului reşiţean. A trecut destul de greu peste dezamăgirea că nu a luat premiul întîi, pentru că motocicleta pe care o conduce, în afară de motor, este concepută şi construită în totalitate de mâinile sale.
S-au mai întrecut în artă cei care au participat la concursul de aerografie, mai exact, un fel de a picta cu ajutorul unui mini pistol de vopsit artizanal. Acest tip de pictură se practică pe foarte multe dintre chopperele şi autovehiculele tunate. Un alt tip de artă prezent la East European Motor Show a fost cel de pictură pe corp, denumit „body painting”. Cele cinci fete care şi-au etalat trupurile pictate, au avut o coregrafie niţel desincronizată, dar, cu certitudine, nimeni nu a băgat de seamă acest lucru. Să fie din cauză că aveau ca „echipament de protecţie” doar un voal transparent şi o pereche de chiloţei minusculi ? Nu i-am întrebat pe cei care urmăreau cu gura căscată dansul lasciv, aşa că nu ştim răspunsul. Aproape de miezul nopţii, patru din fetele de la body-painting, împreună cu o „prim-solistă” desprinsă parcă dintr-un film regizat de Andrew Blake, a înnebunit asistenţa cu un midnight-show exotico-erotic. Din nou am avut o dilemă. Cuşca în care s-au desfăşurat stripteuzele o fi fost amplasată pentru protecţia lor sau a bikerilor ? Nu mai conteatză. Oricum, tristeţea a fost mare când au ieşit de pe scenă, mai ales că nu au acceptat niciun bis. Între aceste distracţii, nouă formaţii rock şi-au etalat talentele. Punctul culminant a fost cel în care, la puţin timp după ora zero, pe scena principală şi-a făcut apariţia trupa „Cargo”, prezentă pentru prima dată în staţiunea braşoveană. Fanii nu au ţinut seama de ploaia care turna cu găleata, fiind aproape de membrii formaţiei până după ora 1 a dimineţii de duminică. Evident, hitul nopţii a fost „Ploaia”, mai ales că se plia extraordinar de bine în peisaj.
Nici în ultima zi, ploaia nu a dat semne că ar vrea să acorde un răgaz bikerilor, pentru a-şi stoarce corturile. Oricum, nimănui nu i-a mai păsat de apă, care devenise deja parte integrantă din respiraţie. Ar trebui să vă lăsăm să ghiciţi cine şi-a adus consistentul aport la curăţenia poienii, dar ar fi un gest nedemn să nu amintim din nou de membrii clubului reşiţean. Fără să le-o ceară organizatorii, ci doar propria conştiinţă, şi-au amânat plecarea din tabără până în momentul în care aceasta a fost „lună”, ca să folosim un termen arhicunoscut. Ca o concluzie, trebuie să spunem că şi de această dată, bikerii au dat dovadă de un fair-play exemplar, şi ar putea fi cu uşurinţă daţi exemplu pentru cei care vandalizează şi umplu de gunoaie zonele pe unde trec.

Un festival de nota zece

În perioada 26 – 28 iunie 2009, în tabăra de la Râul Alb, s-a desfăşurat festivalul anual al motocicliştilor „Bike week fest 2009”, organizat de TRUST Motor Club Reşiţa. Având în vedere că vremea nu a fost deloc prietenoasă, ne-am aşteptat ca numărul participanţilor să fie destul de mic. Ne-am înşelat. Vineri seara, în jurul orelor 21, am descins în tabără, unde erau deja aproape 300 de iubitori ai motociclismului. Corturile celor care ajunseseră mai devreme erau deja amplasate, la fel şi mesele pliante. Spectacolul a început cu formaţia Phaser, ai cărei membri au încălzit atmosfera. În continuare, trupa Nativ, condusă de actorul Constantin Berivoescu, a făcut un show de zile mari. Un „cover” al formaţiei CARGO a adunat în jurul scenei pe cei care erau împrăştiaţi la mesele amplasate în jurul scenei, culminând cu câteva piese din repertoriul propriu, ce vor fi „aşezate” pe un album care va fi lansat pe piaţă spre finele anului şi va conţine în total zece melodii. Trupa Nativ este de curând înfiinţată, efortul depus de şeful acesteia pentru consolidarea ei fiind unul de anvergură, cu mii de ore de repetiţii în spate. După spectacol am aflat că cei cinci membri ai formaţiei sunt BERY – actor, CĂTĂ – specialist în tehnică dentară, HARY – electrician, JOHN – inginer şi DANI – economist. Următorul spectacol la care cei de la Nativ îşi vor demonstra calităţile, va fi în cadrul festivalului „Pro – Etnica” de la Sighişoara. În momentul de faţă, membrii formaţiei sunt în căutarea unui impresar serios care să poată valorifica muzica lor, pentru ca aceasta să ajungă la cât mai mulţi ascultători. A treia formaţie care s-a desfăşurat pe scena de la Râul Alb a fost Silvershine din Budapesta, Ungaria. Organizatorii au avut şansa să-i vadă în acţiune pe aceştia, la un concert susţinut în 12 iunie în Timişoara. După concert, cei trei membri ai formaţiei au fost contactaţi şi s-a bătut palma pentru a concerta la festivalul motocicliştilor. Lucian Ivanici, sufletul organizării, ne-a mărturisit că este prima formaţie de acest gen care participă la un festival al bikerilor. Într-adevăr, am rămas cu gura căscată de ritmul impus de acest trio absolut impresionant, care i-a ridicat pe toţi de la mesele pline cu halbe de bere şi hamsii prăjite. Deşi era trecut de miezul nopţii iar frigul umed pătrundea cu uşurinţă până la piele, câţiva bikeri încintaţi s-au dezbrăcat până la brâu, mişcându-se sincron cu basul (de fapt era un ditai contrabas) şi cu toba mare. Şi dacă tot am vorbit de dezbrăcare, trebuie să spunem că la scurt timp după ungurii şi-au încheiat recitalul, prelungit de multe bis-uri, au apărut pe scenă două „cadâne” care, pe ritmul unor bluesuri şi în fluierăturile admirative ale motocicliştilor adunaţi în jurul ringului de dans, s-au dezbrăcat lasciv, lăsând pe ele numai chiloţeii tanga. După ce live-show-ul nocturn s-a încheiat, pe ecranul de pe scenă au fost proiectate mai multe concerte ale formaţiilor Mettalica, ZZ Top, U2 şi altele.

Peste noapte, motocicletele au aşteptat linştite, odihnindu-se pentru supliciile la care aveau să fie supuse în cursul zilei de sâmbătă. Dimineaţa, ploaia şi-a făcut de cap, până după prânz, obstrucţionând în acest fel dorinţa tuturor deţinătorilor de motoare de a face parada bikerilor şi turul municipiului Reşiţa. Soarele şi-a luat revanşa aproape de orele 14, când s-a dat startul concursurilor ieşite din tiparele obişnuite. Primul a fost cel de băut bere cu pâlnia. Deşi distribuitorul de bere a spus că a vândut de două ori mai multă bere la festival decât la Serbările Reşiţei, cu greu s-au adunat cinci participanţi la acest concurs. Doi dintre aceştia n-au răzbit să toarne pe gât două halbe, împrăştiind bunătate de bere pe tricouri şi pantaloni. Ceilalţi au fost departjaţi cu greu, la zecimi de secundă. A urmat concursul decibelilor emişi de ţevile de eşapement. La acest concurs au participat mai mult de zece bikeri, etalând motociclete care mai de care mai frumoase şi mai zgomotoase. Ionel Pau, directorul firmei Transprotector – principalul sponsor al acestei acţiuni, şi-a chinuit maiestuosul triciclu să treacă de 120 de decibeli, şi ar fi câştigat cu certitudine dacă cifra indicată de aparatul de măsură ar fi fost înmulţită cu doi, aşa cum ar fi dorit. Până la urmă, cel mai zgomotos motor din concurs s-a dovedit a fi o Yamaha de 450 de centimetri cubi, cu 132 decibeli din 140 posibili, strunită de Dani Vuca din Bocşa, zis şi Kamikadze. S-a ales cu un spray pentru gresarea lanţului de tracţiune al motorului şi cu o diplomă. Sarea şi piperul seriei de concursuri a fost cel de muşcat cârnaţi. Conducătorul motocicletei trebuia să dispună de abilitatea de a conduce atât de încet încât fata pe care o transporta să aibă timpul necesar de muşca dintr-o bucată de cârnaţi atârnată cu sfoară. Cel mai abil a fost Nelu Popovici, secondat de viitoarea lui soţie, Mela. Al patrulea concurs a fost denumit generic Ruleta Rusească, unde concurenţii trebuia să spargă cât mai multe ouă în capul adversarului. Câştigător a fost Andrei Turchineac, care a făcut pagubă în cofraje, dar a fost obligat ca după concurs să facă un duş. Era de înţeles... După o binemeritată pauză, în care participanţii s-au retras care pe la corturi, care pe sub umbreluţe, pentru a servi masa, în jurul orelor 21 s-a dat s-a dat startul spectacolelor din ziua a doua a festivalului. De această dată, gheaţa a fost spartă de trupa IMAGICA, din Arad, secondată de cei de la BLUES DOCTORS din Timişoara. Cvintetul condus de stomatologul Cătălin Voişan, a făcut o demonstraţie de muzică de calitate, abordând mai multe stiluri, dar în principal blues. E lesne de înţeles, doar numele formaţiei spune suficient despre felul lor de a aborda muzica. La câteva minute după ora 24, animatoarele care i-au ajutat pe concurenţii băutori de bere să-şi toarne halbele pe gât, au renunţat la o parte din vestimentaţie, delectând mulţimea cu un spectacol de striptease parţial. Ca şi în prima seară, ungurii de la Silvershine au fost aşteptaţi cu urale şi ropote de apluze. Sub numele de SHADOWBIRD, trioul a abordat un stil uşor diferit, doi dintre membrii formaţiei purtând măşti. Recitalul acestora s-a încheiat puţin înainte de ora 2, dar n-au scăpat fără trei bis-uri. Au acordat apoi autografe noilor fani pe care au reuşit să şi-i facă în micuţa tabără de lângă Reşiţa. Dimineaţa i-a prins pe mulţi dintre bikeri privind concerte proiectate pe ecranul de pe scenă, iar mai apoi ascultând muzică lângă un foc de tabără încropit în terenului din faţa scenei.

După o scurtă perioadă de somn, organizatorii au hotărât că este momentul să înceapă pregătirile de plecare. Organizaţi într-o mică armată, au reuşit să strângă corturile, instalaţiile, mesele şi băncuţele în mai puţin de patru ore. În aceeaşi perioadă de timp, tabăra a fost curăţată exemplar de toate deşeurile împrăştiate de vânt pe raza taberei. Pentru că, trebuie să punctăm acest lucru, toţi participanţii au dovedit că sunt mai civilizaţi şi mai ecologişti decât majoritatea celor care se găsesc să latre împotriva lor. Inclusiv directorul taberelor, Cătălin Hogea, a rămas plăcut impresionat de comportamentul exemplar al bikerilor. În plus, am aflat că organizatorii de la TRUST Reşiţa nu au avut niciun profit la finalul celor trei zile. Au preferat să ofere tuturor produse (mâncare şi băutură) la preţuri mai mult decât rezonabile, pentru a nu crea niciun disconfort participanţilor care au cheltuit şi aşa destul de mult pe deplasare. Una peste alta, festivalul poate fi denumit, fără se ne tremure pixul, unul de nota zece. Cu felicitările de rigoare, evident !

De ce am revenit...

Am trecut prin multe în ultimii doi ani. Foarte puţine dintre cele trăite se poate încadra la capitolul „bune“ sau „pozitive“. Dar cum speranţa moare ultima, eu mai sper încă...
Dar să revenim la „oile“ noastre. Alea care ne înconjoară la tot pasul. Una din acestea a fost motivul pentru care am revenit pe blog. Oiţa despre care vreau să fac vorbire în cele ce urmează este nimeni alta decât odrasla marelui Guru al judeţului Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde.
Continuare...
Da, este cazul acela, în care morcovul de la intrarea în hipermodernizata universitate de balet, "bune manere" și popice subacvatice, a fost ras zice-se, din pricina telecomenzii. Acu nu are rost să mai despicăm firul în patru, interesant este că poliția și-a făcut rapid apariția, cu măsurătorii și pozarii din dotare, deși incidentul nu se petrecuse pe un drum public. Deci, ar fi fost de competența altor organe să cerceteze cazul. Alt aspect interesant ar fi că șoferul personal al Guru-ului s-a luat de viața mea, întrebându-mă de ce fac poze... Pentru albumul personal, man! Iaca, ăsta e albumul meu personal.... Voila de vezi. Punct.

Marea LEHAMITE

Un amic virtual de-al meu zicea că dacă s-ar da o lege împotriva prostiei, ar rămâne Palatul Parlamentului gol goluţ, iar eu am adăugat...şi-ar urla precum lupii la lună dacă i-ar mai şi durea. Prostia. Marea lehamite care mă cuprinde pe zi ce trece este o expresie care nu poate cuprinde adevărata scârbă pe care o resimt când văd ce se întâmplă în această ţară minunată. Am rezistat cu stoicism ani de-a rândul aici, în România, sperând că într-o bună zi va fi mai bine. Visuri deşarte. Suntem o perpetuă generaţie de sacrificiu, cum zicea în vremurile de glorie, poetul Adrian Păunescu. M-am săturat să nu-mi pot permite să trăiesc decent în propria-mi ţară. M-am săturat să îl văd la tv pe minstrul Blaga, cu cele trei rânduri de guşi atârnânde peste gulerul scrobit, că dă lecţii de legislaţie europeană. M-a săturat să fiu furat oficial pe faţă de cei de la Electrica, EON Gaz sau să pătesc radioul public pe factura de curent. Nu ascult radioul public. Nu mă uit la tevere unu , doi sau ţî. Mi-ajunge munca pe care o fac. M-am săturat să-mi spună şefu că sunt hoţ pentru că împart ziare pe care „le fur“ din redacţie la babe, moşi sau vecini de stradă nevoiaşi. La cât e returu de mare, într-adevăr, eu sunt vinovat că nu merge vânzarea. Pentru cinşpe ziare care le sustrag zilnic o să fiu în curând acuzat de sabotaj. M-am săturat să-l ţină pe finu-su în braţe (pe care l-a uns director administrativ) şi să-i dea maşina redacţiei pentru uz personal. Când vrei să te duci undeva în interes de servici, n-are timp, că face nişte tabele în excel şi e ocupat. Da-n fiecare dimineaţă îşi cară odraslele la şcoală pe motorina redacţiei. Şi nu ştie cum să-şi f... subalterna. M-am săturat de mâncătoria generalizată care ne-a cuprins. Acu nu se mai aplică principiul „să moară capra vecinului“ ci „să moară vecinu să-i iau capra“. M-am săturat de toate astea şi de un milion pe care nu le mai zic. Vreau să o iau de la zero. În altă parte a globului. Plec spre polul nord. Dar cred că mă opresc pe drum. În Canada.